† BARTOLOMEU

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI

NOUA ROMĂ ȘI PATRIARH ECUMENIC

ÎNTREGII PLEROME A BISERICII HAR, MILĂ ȘI PACE

DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS NĂSCUT ÎN BETHLEEM 

Cinstiți frați Arhierei,

Binecuvântați fii în Domnul,

Cu binecuvântare cerească am ajuns și în acest an la slăvitul praznic al Nașterii după trup a Cuvântului lui Dumnezeu, Care venind în lume, S-a sălășluit între noi „din nemărginita Sa iubire de oameni”. Cântăm în psalmi și imnuri și preaslăvim în bucurie marea taină a Întrupării, „care pe toate cele noi le-a înnoit, singura noutate sub soare”[1], prin care i se deschide omului calea îndumnezeirii după har și întreaga creație se reînnoiește. Praznicul Nașterii Domnului nu constituie trăire a sentimentalismelor, care „vin repede și dispar încă și mai repede”. Este participare existențială la întregul eveniment al Iconomiei Dumnezeiești. După cum mărturisește Evanghelistul Matei[2], stăpânirea lumii a dorit dintru început să dispară Pruncul Dumnezeiesc. Pentru credincioși, împreună cu „Hristos se naște” al sărbătorii Întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu Tatăl și cu clopotele de întristare ale Patimilor, se propagă întotdeauna „Hristos a Înviat”, mesajul purtător de bucurie al biruinței împotriva morții și al așteptării Învierii celei de obște. 

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace” se aude iarăși într-o lume plină de violențe, nedreptate socială și erodare a demnității umane. Progresul deosebit al științei și tehnologiei nu ajunge la profunzimea sufletului uman, de vreme ce omul este întotdeauna mai mult decât ceea ce îi oferă știința și decât ceea ce urmărește progresul tehnologiei. Ruptura dintre cer și pământ nu se unește în mod științific în ființa omului. 

Astăzi se propagă cuvântul „postuman” și e apreciată inteligența artificială. Desigur, visul unui „supraom” nu constituie o noutate. Idea unui „om progresiv” se sprijină pe progresul tehnologiei și pe înzestrarea lui cu mijloace nemaiîntâlnite în experiența și istoria umană, prin care i se face posibilă depășirea măsurii umane existente până astăzi. Biserica nu se teme de progresul tehnologic. Percepe cunoașterea științifică ca „dar dăruit de Dumnezeu omului”, însă fără a nega sau a trece cu vederea pericolele științei. În Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016), se accentuează contribuția creștinismului și „la evoluția sănătoasă a culturii seculare”, de vreme ce Dumnezeu „l-a așezat pe om chivernisitor al creației dumnezeiești și colaborator al Acestuia în lume”. În continuare, se menționează răspicat: „În fața omului-dumnezeu, Biserica Ortodoxă Îl prezintă pe Dumnezeu-Omul ca și măsură veșnică a toate câte sunt: ῾Nu spunem om îndumnezeit, ci Dumnezeu înnomenit᾽(Ἰωάννου Δαμασκηνοῦ, Ἔκδοσις ἀκριβής τῆς ὀρθοδόξου πίστεως, Γ΄, 2 PG 94, 988)“ [3].

Răspunsul la întrebarea dificilă, cum va coexista perspectiva veșnică a „zilei a opta” cu forța și prometeismul culturii tehnologice, a evoluțiilor posterioare și tranzițiilor ei, în mijlocul unor demersuri post umane și supraumane antropoteiste? Se va salva „cultura persoanei”, respectul sfințeniei și dovada frumuseții ei, dăruită în întregime și pentru totdeauna în taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu? Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup, „adevărul a venit” și „i-am perceput urma”. Pentru om întotdeauna adevărul va fi legat de relația acestuia cu Dumnezeu, ca și răspuns la coborârea lui Dumnezeu spre el, dar și ca așteptare și întâmpinare a Domnului Slavei Care va să vină. Această credință trăită sprijină lupta omului de a face față conflictelor și provocărilor vieții sale pământești, în viețuirea sa „cu pâine”[4], în supraviețuirea și în evoluția sa socială și culturală. Nimic în viața noastră nu ne este de folos fără raportarea la Dumnezeu, în perspectiva „plinătății vieții, a plinătății bucuriei și a plinătății cunoașterii” Împărăției Sale[5].

Praznicul Nașterii Domnului este șansa de a conștientiza taina libertății lui Dumnezeu și marea minune a libertății omului. Hristos bate la poarta inimii umane, însă doar omul înzestrat cu libertate poate să-i deschidă. „Desigur, fără Acesta“, scrie fericitul părinte George Florovsky, „omul nu poate să facă nimic. Și totuși, există ceva care doar de om se poate înfăptui – să răspundă chemării lui Dumnezeu și să Îl ῾primească᾽ pe Hristos “[6].

Prin „Da-ul” la chemarea de Sus, Hristos Se descoperă ca „lumină adevărată”[7], ca și „cale, adevăr și viață”[8], ca răspuns la întrebările vieții veșnice și la căutările sufletului, la doririle inimii și la speranța omului, dar și cu privire la originea și traiectoria creației. Aparținem lui Hristos, în El sunt toate unite. Hristos este „Alfa și Omega, primul și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul”[9]. Prin Întruparea Sa cea de bună voie „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”, Cuvântul lui Dumnezeu „nu doar că s-a sălășluit în oameni, ci și-a ipostaziat firea omului ca pe a sa“[10], fundamentând în acest mod perspectiva veșnică comună și unitatea umanității. Nu eliberează un popor, ci întreaga umanitate, nu îndreaptă doar istoria, ci înnoiește întreaga creație. Cele legate de istorie sunt valabile pentru întreaga existență în mod concret și definitiv „înainte de Hristos” și „după Hristos”. Față de toate cele care sunt în lume, în istorie și prin ea până în veșnicie, înspre zorii zilei celei neînserate a Împărăției Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Biserica „care nu este din lume” dă mărturie despre adevăr, săvârșind lucrarea ei sfințitoare și duhovnicească „pentru viața lumii”.

Frați și fii în Domnul,

Aplecându-ne cu evlavie genunchiul în fața Maicii Domnului purtătoare a Pruncului și închinându-ne cu evlavie „Cuvântului Celui dintru început”, Care și-a asumat chipul nostru, vă dorim tuturor sărbători binecuvântate ale Nașterii Domnului, cu bucurie, sănătate, pace, roditoare în fapte bune, pline de încântare duhovnicească și daruri dumnezeiești în Noul An al milostivirii lui Dumnezeu.

Nașterea Domnului 2024

                                                                † Bartolomeu al Constantinopolului

                                      Fierbinte mijlocitor către Dumnezeu pentru voi toți

___________

1. Ἰωάννου Δαμασκηνοῦ, Ἔκδοσις ἀκριβής τῆς ὀρθοδόξου πίστεως, PG 94, 984.

2. Ματθ. α’, 18 – β’, 1-23.

3. Ἐγκύκλιος, § 10.

4. Βλ. Ματθ. δ΄, 4.

5. Ἀλεξάνδρου Σμέμαν, Πιστεύω, ἐκδ. Ἀκρίτα, Ἀθήνα 1991, 129.

6. Γεωργίου Φλωρόφσκυ, Δημιουργία καί ἀπολύτρωση, ἐκδ. Πουρναρᾶ, Θεσσαλονίκη 1983, 17.

7. Ἰωάν. α’, 9.

8. Ἰωάν. ιδ΄, 6.

9. Ἀποκ. κβ΄, 13.

10. Νικολάου Καβάσιλα, Ἑπτά ἀνέκδοτοι λόγοι, Θεσσαλονίκη 1976, 108.

_________

photo: Nicholas Papachristou