
† BARTOLOMEU
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI
NOUA ROMĂ ȘI PATRIARH ECUMENIC
ÎNTREGII PLEROME A BISERICII,
HAR SĂ FIE ȘI PACE
DE LA DOMNUL ȘI MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
DE LA NOI ÎNSĂ BUNĂ DORIRE, BINECUVÂNTARE ȘI IERTARE
⁕⁕⁕
Preacinstiți frați arhierei și binecuvântați fii în Domnul,
Intrăm din nou, cu purtarea de grijă și harul lui Dumnezeu, Dăruitorul tuturor bunătăților, în Sfântul și Marele Post, în perioada binecuvântată de post și pocăință, a privegherii duhovnicești și a călătoriei cu Domnul spre Patima cea de bună voie, pentru a ajunge să ne închinăm strălucitei Sale Învieri, învrednicindu-ne în această „trecere” a noastră de la cele lumești la „cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit” (1Cor. 2,9).
În Biserica Primară, Sfântul și Marele Post a fost o perioadă de pregătire a catehumenilor pentru Botez, care se săvârșea în cadrul Sfintei Liturghii a Învierii. Legătura cu Botezul implică și perceperea sau trăirea Sfântului și Marelui Post ca perioadă de pocăință prin excelență, care e caracterizată drept „redescoperire a Botezului”, ca și un „al doilea botez”, ca și „repoziționare față de Dumnezeu în perspectiva unei noi viețuiri”, adică o revigorare a darurilor Botezului și a făgăduințelor față de Dumnezeu pentru începerea unei noi faze a vieții. Slujbele și imnologia acestei perioade însoțesc această nevoință duhovnicească a credincioșilor cu așteptarea Învierii Domnului, pentru care această perioadă de patruzeci de zile de post constituie pregustare a bucuriei pascale.
Sfântul și Marele Post constituie o oportunitate de conștientizare a profunzimii și bogăției credinței noastre ca „întâlnire personală cu Hristos”. Pe drept cuvânt se accentuează că, creștinismul este „în modul cel mai profund cu putință personalist”, fără ca aceasta să însemne că este „individualist”. Credincioșii „Îl întâlnesc, Îl recunosc și Îl iubesc pe unul și același Hristos”, Care „primul și singurul… l-a arătat pe omul adevărat și perfect” (Nicolae Cabasila). El cheamă în mod personal pe fiecare om la mântuire, astfel încât așteptarea fiecăruia, întotdeauna „înrădăcinată în credința comună”, să fie „în același timp unică”.
Ne aducem aminte de minunatul text paulinic: „Și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Gal. 2,20). Aici „în mine”, „a mea” și „pentru mine” nu sunt spuse în contrast cu „în noi”, „a noastră”, și „pentru noi” în perspectiva „mântuirii comune”. Apostolul libertății, profund recunoscător pentru bunătățile cerești ale renașterii sale în Hristos „cele ale firii noastre comune le face”, pentru ca Cuvântul Cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu să se întrupeze, să se răstignească și să învieze din morți „pentru el, în mod personal”.
Trăirea credinței noastre este „unică” și „profund personală” ca și libertate dăruită de Hristos, care este în același timp „fundamental eclesială”, „experiere a libertății comune”. Această adevărată libertate în Hristos se manifestă ca și iubire și sprijin nemijlocit față de semenul nostru concret, după cum aceasta este descrisă în parabola „Samarineanului milostiv” (Lc. 9,30-37) și în pericopa Înfricoșătoarei Judecăți (Mt. 25, 31-46), însă și ca respect sau grijă față de creație și de folosirea acesteia în mod recunoscător (euharistic). Libertatea în Hristos are un caracter personal și deplin, care se descoperă în mod deosebit pe parcursul Sfântului și Marelui Post, în modul de înțelegere al ascezei și postului. Libertatea creștină nu cunoaște, ca și stare de autenticitate și plinătate profundă, un ascetism încrâncenat, o viață fără har și bucurie, „ca și când Hristos nu a venit niciodată”. Iar postul nu este „o reținere doar de la mâncăruri”, ci „părăsire a păcatelor”, nevoință împotriva iubirii de sine, ieșire în iubire din noi înșine spre nevoia fratelui, „o inimă arzătoare pentru întreaga creație”. Autenticitatea spiritualității se hrănește din experiența Sfântului și Marelui Post ca și parcurs spre Înviere și pregustare „a libertății slavei fiilor lui Dumnezeu” (Rom. 7,21).
Rugându-ne Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să ne învrednicească pe toți să parcurgem perioada Sfântului și Marelui Post în asceză, pocăință, iertare, rugăciune și libertate dumnezeiască, încheiem cu cuvintele părintelui nostru spiritual, fericitul mitropolit Meliton de Calcedon, rostite în cadrul Sfintei Liturghii din Duminica Lăsatului Sec de Brânză a anului 1970 în catedrala mitropolitană din Atena: „Intrăm în Sfântul și Marele Post și la orizont ne așteaptă perspectiva, minunea și trăirea Învierii, trăirea prin excelență a Bisericii Ortodoxe. Să pășim spre acest eveniment și trăire, nu neiertați, nu neiertând, nu în post doar de carne și ulei, nu în ipocrizie, ci în libertate dumnezeiască, în duh și adevăr, în duhul adevărului, în adevărul duhului”.
Sfântul și Marele Post 2025
† Bartolomeu al Constantinopolului
Fierbinte mijlocitor către Dumnezeu pentru voi toți
_______
photo: Nikos Papachristou